Uffff. I will be away...

Chiar sambata, a doua zi dupa ce plec in concediu, in Bucuresti o sa fie o chestie misto de tot. Asta daca esti fan Material Girl, al ritmurilor de swing din anii '20 sau al celor de la Bee Gees. I am!

Am aflat de la Diana de cheful asta si m-am gandit ca poate va faceti timp pe 18 iulie, sa va distrati pe cinste.

Daca mai aveati nevoie si de invitatie speciala, iat-o:

"Moo Moo Events, in colaborare cu Club Pat te invita sambata, 18 iulie, incepand cu ora 22.30, la "All Times Party". Un concept event, pentru iubitorii de muzica, o petrecere dedicata hiturilor devenite simboluri, din 1920 pana in 1980. Si ca sa intri in atmosfera, te costumam!

Relatii si rezervari: 0720066684, 0740873756.

Marilyn te asteapta in Pat."

Va pup!

Nu doar un magnet colorat

Au mai ramas doar doua saptamani si eu nu mi-am gasit costumul de baie perfect pentru vacanta verii lui 2009! Pentru ca anul trecut m-am mutat in Bucuresti si am taiat concediul de pe lista, dilema "ce port la plaja?" nu m-a apasat prea tare. Abia daca am iesit la soare.

Schimbarea mea pare sa cuprinda toate planurile. Pentru prima data in viata mea merg in concediu. Acum ca lucrez full-time si ma apasa toate grijile zilnice (aka chirie, intretinere, chestii ptr casa, etc), am ajuns sa numar zilele pana la vacanta. Nu mai e vorba de o escapada in care imi inchid telefoanele si in care ai mei ma dau de gol atunci cand lumea ma suna pe fix ("Oana? Oana nu e acasa, nici in tara. Dar se intoarce repede!"), nici nu am "un examen greu pentru care trebuie sa invat si am nevoie de liber" si nici nu "iau o pauza sa imi dau seama daca relatia noastra merge sau nu". It's the real thing!

Ultima data am fost la mare, in vacanta, in 1996. Cu mami. In rest, am fost in locuri unde marea era aproape si unde am admirat-o de pe o terasa sau de pe un bulevard plin cu magazine. Locuri in care te simti mai sarac de cat esti. La sfarsitul aventurii peste zari, pe frigiderul meu mai aparea un magnet colorat si in sufletul meu, un oftat.

Nu ma omor dupa mare, litoral sau atmosfera de acolo. Poate ca nici nu o sa ma simt bine in concediul asta. Dar stiu ca o sa fie ceva diferit. Dupa ani de zapaceala si aiureli, o sa ma simt normala. O sa fac parte din cei pe care ii vedeam in jurul meu ca savureaza totul pe indelete, ca in concediu.

Mama-shoricika implineste azi...

...o varsta frumoasa.

Am sunat-o la miezul noptii si i-am urat sa fie sanatoasa si mai putin stresata. Stie ca o iubesc si ca mi-ar fi placut sa fiu langa ea. Lasa ca mai sunt doua saptamani si vin la Sibiu, sa o scot la un martini cu maslina.

Multumesc tuturor celor care si-au amintit azi de ziua celei care a dat nastere la o shoricika. Urarile voastre vor ajunge la destinatar.

Asa, ca remember, va pun inca o data primul clip facut de mine vreodata:


"Sometimes I feel like
Throwing my hands up in the air
I know I can count on you
Sometimes I feel like saying
Lord I just don't care
But you've got the love I need
To see me through"
Candi Staton - You've Got the Love

Am uitat sa fim liberi?

Teoretic, azi sunt libera. Nu merg la serviciu, nu imi tocesc ochii pe stiri si nu dau fuga la spital ca s-a internat cineva. Ar trebui sa fiu relaxata, calma si sa ma bucur de viata. In realitate, sunt in urma cu atatea lucruri prin casa, incat deja, la 3, sunt obosita si abia la jumatatea treburilor.

Avem liber ca sa ne odihnim dar, pentru ca in rest, abia rasuflam, avem atatea de recuperat acasa, incat nu ne mai bucuram de nimic. Vorbesc la plural, pentru ca stiu ca multi din colegii mei au aceeasi soarta: "am atatea de spalat", "trebuie sa fac curat", "o sa alerg prin oras sa platesc una si alta", e ceea ce aud de la ei cand au o zi in care nu vin la ziar.

Am doua variante: a-mi curata barlogul si a roboti prin casa, sau a iesi prin oras, lasandu-mi casa de izbeliste si neaspirata. Mi-ar placea varianta a doua, dar stiu ca, din pacate, sunt destul de responsabila sa o duc la capat pe prima. Pentru cei mai norocosi, care le pot face pe toate, un mare RESPECT.

M-am tot gandit ca trebuie sa scriu ceva despre Michael Jackson. Desi la munca mi-a ajuns deja pana peste cap bombardamentul cu informatii ce il privesc, moartea lui ma atinge altfel, mai subtil. Cand eram mica, Michael a fost primul meu ideal de barbat!

Urmaream zilnic caseta cu concertul lui din 1992, de la Bucuresti si apoi inchideam ochii si imi imaginam ca ma saruta. Imi minteam prietenele ca eu l-am cunoscut si ca e iubitul meu. Bizar, dar ele ma credeau pentru ca, in mintea mea, relatia mea cu el era reala.

De prisos sa spun ca niciodata, nici unul din prietenii mei nu s-a apropiat de acest ideal de frumusete pe care Michael l-a reprezentat pentru mine. De-a lungul ultimilor ani, am ignorat aparitiile lui bizare in pijama, in scaun cu rotile sau cu masca pe fata. Pentru mine, el ramasese la fel si speram, in suflet, ca toate operatiile il vor pastra la fel.

Ma asteptam sa moara tanar, la fel ca toate megastarurile. Decesul lui si toata valva mi se pare pe masura personalitatii lui Jacko. Nu imi ramane decat sa va indemn sa va aduceti aminte de un moment pe care l-ati trait "alaturi" de Michael, sa zambiti si sa soptiti un "multumesc".

Un sufletel

Am avut parte de inca o experienta care m-a tulburat. Moartea unui copil de trei ani, deja grav bolnav, din cauza medicilor de la o clinica privata, nu are cum sa nu te intristeze si sa nu te demoralizeze. Nu a murit intr-un spital public, din cauza conditiilor, ci intr-unul de fitze, unde se platesc sute de lei pentru a face analiza aia ce i-a fost fatala.
Medicul nu a fost unul prost platit, care se simte neapreciat in Romania. El face bani pe langa, la privat, si tot nu face fata. Cu alte cuvinte, e chiar un incompetent. Uite un caz in care cadrul medical chiar nu poate sa spuna ca e privat de atatea lucruri pentru a actiona ca un profesionist. Pacat ca acel copil si-a pierdut viata. Un sufletel...

No weeekend plans

Dupa mult timp, weekendul asta nu am nimic de facut. Nu am nici o obligatie, nu merg nicaieri si nu lucrez. Ma simt ciudat. Nu stiu ce sa fac cu atat timp liber. Cred ca o sa fac curat, o sa ma uit la televizor, o sa lenevesc, o sa pap si o sa citesc. Cam atat!
Va doresc multa relaxare...

10 lucruri despre mine (II)

6. Serialul meu preferat e "Totul despre sex" (Sex and the City) si, desi am toate episoadele pe calculator, incerc sa nu pierd nici unul din cele difuzate pe tv (acum este sezonul 6 pe Prima TV). Preferata mea este, normal, Carrie, cu care mi se pare ca seman. Mda, exact: avem amandoua nasul mare!

7. Sunt o mare amatoare de seminte de floarea-soarelui pe care acum, insa, nu le mai pot manca din cauza aparatului. Inainte, nu ma lasam pana nu terminam o punga intreaga si eram toata iritata pe limba de la atata rumegat. Atunci cand stateam in Italia, mama imi trimitea la pachet pungi de seminte, cu Atlassibul...

8. Prima data cand m-am imbatat bine de tot a fost in 2004, la ziua unui prieten, in Cotton Club. Noroc ca am avut prieteni buni care nu m-au lasat sa ma duc muci acasa si m-au dus la cineva acasa sa dorm. A doua zi m-am prezentat la usa alor mei destul de onorabil, cu scuza ca am fost la o cabana unde nu aveam semnal. Exact atunci cand credeam eu ca i-am aburit, la pranz, taica-meu mi-a dat un pahar si sticla de apa sa o tin langa mine pe masa "Pentru ca sigur ti-e sete"...
(Apropo, am aflat ca si mami citeste blogul, asa ca poate isi aminteste. Acum e amuzant, dar atunci imi venea sa intru in pamant de rusine)
Precizare: tipul la ziua caruia s-a petrecut tarasenia poarta minunatul nume de Emanuel.

9. Nu am deloc simtul orientarii si as fi, probabil, cea mai proasta cercetasa. EVER! Ca sa va dati seama de cat de "descurcareata" sunt, imaginati-va ca m-am pierdut in Piata Sfatului din Brasov. Adica m-au lasat in piata si eu m-am rotit si gata! Ma ratacisem. Eram in clasa a sasea...

10. Prezint o groaza de "defecte": nu stiu sa inot sau sa ma dau cu bicicleta, nu mananc unele chestii care unora le fac placere (branza, rosii, ceapa, pipotzele, etc.), imi rod unghiile (acum nu mai pot, ca am aparatul), sunt dependenta de uscatorul de par si de tocuri...

Cam atat...

Un concert cu amintiri

Incerc sa ma tin de promisiune si sa va povestesc cum a fost la concertul Patriciei Kaas de duminica, de la Sala Palatului. Pentru cei care nu stiu, impreuna cu Mirela Zivari am planuit sa ducem la acest eveniment nu mai putin de 45 de tineri de la Centrul de Reeducare din Gaesti. Ne-a iesit doar multumita organizatorilor, Marcel Avram si D&D East Entertainment, care au fost atat de amabili incat ne-au pus la dispozitie nu mai putin de 80 de locuri!

Emotii am avut cu carul pentru ca pana in sambata nu stiam daca vor fi destule locuri sau daca totul va decurge bine cu venitul copiilor la Bucuresti. Din fericire, Dana si Rodica Sandulescu au fost fost niste dragute si m-au sustinut cu prima parte, in timp ce Mirela s-a dovedit o adevarata bomba de idei si energie care a coordonat partea a doua.

Sa va povestesc insa de concert...
Lumea a inceput sa se stranga de pe la sapte seara si am ramas uimita de numarul celor care isi luasera bilete sa o vada pe artista franceza. Recunosc ca nu sunt un fan si nici habar nu am de succesul ei, dar m-a cucerit numarul mare de fani pe care ii are in Romania si, ulterior, la concert, muzica ei.

Nu mi-au placut toate melodiile insa, dintre cele care mi-au placut, m-a impresionat una in mod deosebit. "E un cantec la care tin foarte mult", a fost introducerea piesei "Une derniere fois". In cantecel e vorba de mama Patriciei Kaas care a sustinut-o in tot ce a facut. Normal ca am sunat-o si eu pe mami meu si, fara sa ii spun ceva, am lasat-o sa asculte. Cand aplauzele au inceput sa acopere vocea frantuzoaicei, mama a inchis, fara sa ne spunem un cuvant. Orice vorba ar fi fost de prisos.




Acum mi s-a facut somn dar promit sa revin cu ceva funny de la concert :D

When you draw a line...

Imi plac oamenii care fac bilanturi, care isi calculeaza si isi analizeaza etapele vietii. E ceva ce mereu incerc, dar care nu imi iese niciodata. E greu sa fiu obiectiva cand e vorba de viata mea si cand lucrurile nu sunt niciodata albe sau negre.

Am ramas cazuta pe ganduri dupa ultima mea escapada la Sibiu si dupa o discutie avuta astazi cu un coleg. De cand m-am mutat la Bucuresti, viata mea pare mai seaca si asta se vede si numarul de postari de pe blog. Lucruri ar fi de povestit, dar ele sunt ori prea neinteresante, ori prea suparatoare pentru unii, ori, pur si simplu, sunt mult prea obosita ca la finalul unei zile de munca, sa stau sa mai postez pe blog.

Cand eram “acasa” (cuvant pe care nu am incetat sa il folosesc referitor la Sibiu), viata era mai palpitanta si zilnic faceam cel putin un lucru care imi facea placere. Era un fel de “sarcina” pe care mi-o asumasem si pe care, de cand sunt in Capitala, am uitat-o.

Mi-am propus ca in fiecare seara sa ma gandesc la ce am facut in ziua respectiva si sa caut cel putin un moment/un gest/un cuvant de care m-am bucurat din suflet. Unele le voi descrie succint si pe blog.

10 lucruri despre mine (I)

Asa cum am promis cand am primit leapsa de la Alexandra, iata cateva chestii despre mine...

1. Atunci cand sunt suparata, primul lucru pe care il fac este sa o sun pe mami. Imi dau seama ca sunt o egoista si ca saraca isi face atatea griji din cauza micilor mele drame, dar sper ca ma intelege. E oricum singura care ma poate calma.

2. Cand eram mai tanara, nu m-as fi gandit niciodata ca o sa fiu vreodata blonda. Parul meu natural e ca pana corbului si, totusi, a ajuns sa fie ca paiul (si culoare si textura). Cum am devenit blonda? Am fost pacalita. Nu eram in Romania si persoana cu care eram i-a spus stilistului sa ma faca complet blonda. Nu mi-am dat seama decat prea tarziu, cand deja tot parul meu era ars in ultimul hal si de o culoare galbena cumplita. Era prea distrus sa ii mai fac ceva si, decat s ail tai foarte scurt, am zis ca mai bine ill as sa creasca. Oricum, nu pot sa uit fata lu’ maica-mea cand m-a vazut la intoarcere desi azi ea e una din cele mai infocate sustinatoare a parului meu blond.

3. Imi place rozul pentru ca ma gandesc ca persoana care a inventat prima data culoarea asta a avut in gand ceva frumos. Trebuie sa fie vorba de o iubire aparte, un amestec de puritate (alb) si pasiune (rosu). Sau, o fi fost vorba de una care si-a lasat ceva rosu la soare si cand a vazut cat s-a decolorat, a exclamat: “Pinkkkkk, that ruined my dress!”

4. Mi-e dor de bunicul meu de cel putin o data pe luna. Dupa multi ani, el a fost motivul pentru care am intrat intr-o biserica: sa ii aprind o lumanare.

5. Parfumul meu preferat este “Mini Love” si costa doar 5 euro in lanturile Carrefour din Franta.Cine zicea ca sunt pretentioasa?

Va urma...

Dilema

Cu ce sa ma imbrac la concertul Patricia Kaas de azi, de la 20?

Ganduri bune, de acasa

Nu am mai ajuns sa postez nimic in ultima saptamana. As fi postat cele 10 lucruri despre mine, dar sunt pe calculatorul de la Bucuresti si eu sunt, surpriza! la Sibiu. E un fel de mica escapada pentru ca un proiect in care am pus mult suflet isi gaseste finalitatea duminica seara cand va trebui sa fiu inapoi in Capitala. O sa va povestesc mai pe larg dupa si sunt convinsa ca ma veti intelege. Deocamdata, tot ce pot sa spun este ca mai exista oameni minunati care fac lucruri deosebite pentru cei mai putin norocosi din jurul lor.

Ca sa va revenim la oile noastre, aflati ca intodeauna se poate si mai rau. Am descoperit asta pe pielea mea. Cand ma resemnasem si credeam ca aparatul dentar este cel mai urat lucru pe care il pot avea lipit de dinti, dentista mea mi-a facut azi o surpriza de zile mari: a mai adaugat si niste elastice care imi leaga arcadele! Vazusem tehnica hidoasa pe net, dar nu m-as fi gandit ca o sa fiu si eu o gura legata. Se pare ca aceste "chestii" au rolul de a-mi repara muscatura si de a aduce arcadele pe aceesi linie.

Lesne de inteles ca elasticele sunt vizibile si ca o sa zambesc mai putin relaxata, cel putin o perioada (m-a lasat in suspans si nu mi-a zis cat trebuie sa le port). Ele se scot atunci cand mananc si se schimba o data pe zi. Nici nu va mai spun ca ai mei parinti au inceput deja cu glumitze si au denumit elasticele "portjartiere orale". Taica-meu a sugerat chiar sa ma apuc de cantat cu ajutorul lor, ca sunt intinse si daca tragi de ele fac ding-ding! Ce pot sa mai spun? Ma simt iubita :)

Ca sa va faceti o idee de "trauma mea", luati de-aci imagine. E prea urata sa o pun pe blogul meu roz. Astept incurajari...

Can I make you smile?

Sunt inca la serviciu, ma pregatesc sa plec acasa. Ma gandeam doar la cat de trecatoare sunt unele suparari si cum am mereu puterea sa fac lumea sa fie un pic mai vesela si mai zambitoare. Mi-ar placea sa fiu mereu asa. Cel putin, o sa incerc.

Pentru ca uneori mi-e dor

Am inceput aceasta postare cu titlul, ceea ce foarte rar fac. Asta simt cand ma uit in urma si dupa ce am reflectat cateva zile asupra unei parti a vietii mele pe care am decis sa o inchei acum mai bine de un an. Asa am simtit si voi simti si nu cred ca o sa imi para vreodata rau. Poate doar o sa imi fie dor.

Sunt etape in viata in care te formezi si persoane care te ajuta sa faci acest lucru. Pentru mine, e vorba de o perioada de cizelare. Nu am atins nici pe deoparte genunchiul broastei cand vine vorba de asa ceva, dar macar am depasit degetul ei ei mic de la piciorul stang.

Chiar daca stiu ca sentimentele palesc in fata anilor, doua lucruri imi vor ramane vii in minte: stanca si privelistea de dimineata, de pe tarasa dormitorului. De astea doua o sa imi fie mereu dor si poate si de sentimentul ca totul se poate repara si ca viata te duce in locuri nebanuite, unde clipele traite iti aduc in suflet fericirea. Pentru totdeauna.
La prima ora...